Înregistrări acte de naștere
Locul înregistrării nașterii
- primăria unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul
Termenul de declarare a nașterii
- 30 de zile pentru copilul născut viu
- 3 zile pentru copilul născut mort
- În cazul în care copilul născut viu care a decedat înăuntrul termenului de 30 de zile,declararea nașterii se face în termen de 24 de ore de la data decesului
Termenele prevăzute la lit. a), b) şi d) se socotesc de la data naşterii şi cuprind atât ziua naşterii, respectiv a găsirii, cât şi ziua în care se face declaraţia.
Acte necesare pentru înregistrarea nașterii
Întocmirea actului de naştere se face pe baza declaraţiei verbale şi a următoarelor documente:
- certificat medical constatator al nașterii, eliberat de medicul care a contatat nașterea
- acte de identitate ale părinților, în original şi copii
- certificat de căsătorie, în original şi copie
- pașaportul și actul de identitate , în original şi copie și traducerea legalizată a filei care conține datele de identificare numai dacă acestea nu sunt scrise cu litere latine
- pentru părinţii cu varsta sub 14 ani, este nevoie, în plus, de certificatul de naștere al mamei, actul de identitate al reprezentantului legal și al declarantului, în original şi copii.
Tatăl minor poate recunoaşte singur pe copilul său dacă face dovada discernământului prin efectuarea expertizei psihiatrice
Notă:
Pentru copiii:
- născuţi în afara căsătoriei
- pentru cei a căror părinţi poartă nume de familie diferite
- a căror prenume trecut în certificatul medical constatator al naşterii este diferit de cel declarat
- a căror părinţi au domicilii diferite
- a căror naştere nu a fost înregistrată în termenele legale
- a căror declaraţie este făcută de o persoană necunoscătoare a limbii române sau cu handicap auditiv sau surdocecitate
- a căror mamă nu a fost, la rândul ei, înregistrată în actele de stare civilă sau nu are act de identitate
în toate aceste situații este nevoie de unele documente, în plus față de cele menționate mai sus, iar informațiile pentru fiecare situație în parte, se obțin de la ofițerul de stare civilă!