Ordine de zi pentru şedinţa extraordinară a Consiliului local al municipiului Zalău
din data de 22 mai 2026, orele 08:30
Aprobarea Ordinii de zi pentru ședința extraordinară din 22 mai 2026
1.Proiect de hotărâre privind aprobarea executării unor lucrări suplimentare la obiectivul de investiții ”Creșterea eficienței energetice a Liceului Pedagogic Gheorghe Șincai din Municipiul Zalău – etapa 2”.
2.Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local al Municipiului Zalău aprobat pentru anul 2026.
3.Proiect de hotărâre privind cuprinderea în evidențele patrimoniale ale Municipiului Zalău-domeniu public, a bunurilor recepționate în baza Procesului Verbal de recepție nr. 24759 din 27.03.2025 și transmiterea acestora în concesiunea/administrarea operatorilor de servicii.
4.Proiect de hotărâre privind aprobarea alipirii a trei imobile, identificate cu nr. cad. 58960, nr. cad. 80446 și nr. cad. 80447 în suprafață totală de 121.454 mp, terenuri intravilane proprietatea publică a Municipiului Zalău, parte din ”Șosea Ocolitoare cu acces din DN1F/E81 în DJ 191 pentru devierea traficului din municipiul Zalău”.
5.Proiect de hotărâre privind aprobarea executării unor lucrări suplimentare în cadrul obiectivului de investiții ”Modernizare piața agroalimentară Dumbrava Nord din Municipiul Zalău”.
6.Proiect de hotărâre privind emiterea acordului Municipiului Zalău în vederea intabulării dreptului de proprietate, în domeniul privat, asupra terenului intravilan identificat cu numărul cadastral 80480 (imobil înregistrat în planul cadastral fără localizare certă datorită lipsei planului parcelar), liber de sarcini, necesar asigurării tramei drumului public str. Dunării și trecerea acestuia din domeniul privat al Municipiului Zalău în domeniul public.
Diverse

