System Administrator

Evidența Persoanelor Zalău, o lună în noua locație

Începând din data de 6 aprilie, Serviciul Evidența Persoanelor Zalău din cadrul Direcției Publice Comunitare pentru Evidența Persoanelor își desfășoară activitatea în Clădirea Transilvania, pe colț, lângă Centrul Național de Informare și Promovare Turistică.

După o lună de funcționare în noua locație, se remarcă următoarele aspecte prin intermediul cărora activitatea a fost îmbunătățită:

  • Timpul de așteptare a fost redus, lucru care se datorează funcționării celor 3 ghișee, două pentru preluarea cererilor și unul pentru eliberarea actelor de identitate și relații cu publicul.
  • Contravaloarea actului de identitate poate fi achitată în aceeași locație  și, totodată, pot fi plătite orice alte taxe către bugetul local, inclusiv impozitul.

În ultima săptămână a fost testat gradul de mulțumire al cetățenilor cu privire la noua locație și activitatea, atitudinea și implicarea personalului. A fost aplicat un scurt chestionar, iar în urma răspunsurilor oferite de cetățeni, aceștia apreciază și sunt foarte mulțumiți de noua locație și de atitudinea personalului.

Până în prezent, în noua locație au fost depuse 1.215 cereri pentru eliberarea actelor de identitate.

Program de funcționare:

Luni – Joi - 08.00 – 16.00

Vineri – 08.00 - 13.30.

Close Search Window