System Administrator

A fost publicată lista agenților economici acceptați în cadrul programului de finanțare – Repower Europe

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat lista agenților economici acceptați în cadrul programului de finanțare – Repower Europe, cu care beneficiarii finali (proprietari de locuințe individuale, CASE) vor încheia contracte în vederea realizării investițiilor.

Persoanele eligibile - beneficiarii finali (persoane fizice) vor contacta unul dintre agenții economici din lista întocmită de minister, în vederea semnării contractului cu acesta. Agentul economic cu care se încheie contractul va depune cererea de finanțare.

Cele două scheme de granturi, I4 și I7, funcționează pe principiul acordării de vouchere valorice pentru investiții în panouri fotovoltaice, sisteme de stocare și lucrări de izolare termică a locuințelor individuale.

La nivelul Consiliului Județean Sălaj a fost constituit Ghișeul Unic de Eficiență Energetică care are rolul de a oferi sprijin persoanelor care doresc să beneficieze de finanțare în cadrul celor două scheme de granturi menționate. Date de contact: tel. 0260611370, int. 285, email. guee@cjsj.ro.

Lista cu agenții economici acceptați poate fi consultată aici.

Close Search Window