Programări acte de identitate
Din 1 august solicitările pentru cartea electronică de identitate (CEI) se pot depune la orice serviciu public comunitar de evidență a persoanelor, indiferent de locul de domiciliu al solicitantului. Programarea se face pe https://hub.mai.gov.ro/cei/programari/harta
In Sălaj funcționează 8 SPCLEP-uri în următoarele localități: Zalău, Șimleu-Silvaniei, Jibou, Cehu-Silvaniei, Crasna, Hida, Ileanda și Sărmășag; drept urmare vă puteți programa la oricare serviciu, indiferent de domiciliul pe care îl aveți.
Solicitările pentru cartea de identitate simplă, carte de identitate provizorie si viză de reședință se depun numai la Serviciul de Evidență a Persoanelor Zalău, doar de către cetățenii care au domiciliu pe raza Municipiului Zalău si comunele arondate.
Detalii privind actele necesare, condiții de eliberare a actelor de identitate, termene de eliberare și taxe găsiți la link-ul următor: https://www.zalausj.ro/portal/zalau/portal.nsf/AllByUNID/acte-de-identitate-000094e6?OpenDocument
INFORMARE
- Au prioritate cetățenii care au programare on-line, cu respectarea strictă a datei și a orei de programare.
- Cetățenii care nu au programare on-line se pot prezenta pentru depunerea cererii daca sunt în una din urmatoarele situatii:
- actul de identitate expirat sau urmează să expire în decurs de 60 zile;
- la schimbarea numelui;
- în cazul furtului (dovada eliberată de poliție);
- la împlinirea vârstei de 14 ani;
- la schimbarea domiciliului.
Cererile vor fi preluate în ordinea prezentării la ghișeu și în limita timpului disponibil alocat pentru aceste situații.
- La ghișeu vă rugăm să vă prezentați cu actul care face dovada adresei de domiciliu, de preferat un extras de carte funciară actualizat (nu mai vechi de 30 de zile) în care sa fie trecută adresa completă si corectă.