System Administrator

Două noi locuri de joacă au fost amenajate în municipiu

Vineri, 27 octombrie 2023, a avut loc recepția a două spații verzi și locuri de joacă pentru copii, amenajate în cartierul Meseș, respectiv pe strada Oborului.

Procedura de recepție s-a desfășurat în prezența primarului Ionel Ciunt și a viceprimarului Teodor Bălăjel, respectiv în prezența domnului Ioan Savu, reprezentantul societății Avril, care a desfășurat lucrările, participând, de asemenea, proiectantul, dirigintele de șantier, reprezentantul ISC, reprezentanți din partea Societății Citadin și responsabilii de proiect din cadrul Direcției Tehnice din instituție.

Cele două spații verzi și locuri de joacă recepționate astăzi au fost amenajate pe terenuri abandonate sau degradate și fac parte din proiectul “Amenajare spații verzi pe imobile abandonate sau degradate din Municipiul Zalău”, finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional – Axa 4.2 – spații verzi, în valoare totală de 15.602.917,79 lei.

În cadrul acestui proiect au fost cuprinse 10 loturi, opt dintre acestea fiind deja recepționate, amplasamentele fiind situate în următoarele zone - Cartier Brădet (Coada Lacului); Strada Viitorului; Cartier Dumbrava (Str. Victor Deleu) și Cartier Dumbrava (Str. Victor Deleu și Str. G. Dragalina); Aleea Digului; Cartier Dumbrava (Str. S. Bărnuțiu); Cartier Brădet (Str. Ghe. Doja și B.P.Hașdeu și Zona Dispensar CFR 1 și 2. Astăzi s-au alăturat și cele două loturi, din cartierul Meseș, str. Corneliu Coposu și cel de pe str. Oborului.

La aceste două locuri de joacă au fost realizate următoarele tipuri de lucrări: amenajarea terenurilor aflate în stare avansată de degradare; terasarea și degajarea amplasamentelor de resturi vegetale degradate; însămânțarea cu gazon și plantarea de arbori și arbuști; montarea de mobilier urban; instalarea spațiilor de joacă pentru copii și montarea de echipamente fitness pentru adolescenți și adulți.

Locul de joacă din cartierul Meseș este amenajat pe o suprafață de 3.242 mp, iar prin intermediul acestui proiect au fost montate 8 aparate de fitness pentru adolescenți și adulți, 8 echipamente de joacă pentru copii, 16 bănci, 5 mese cu câte două bănci, două cișmele cu apă potabilă, o toaletă automată, un rastel pentru biciclete, o rampă skateboard și două mese de tenis. Totodată, au fost amenajate aleile principale, au fost montate dale de cauciuc în zona echipamentelor de joacă pentru copii, a fost realizată împrejmuirea, iar spațiile verzi au fost amenajate cu gazon, arbori și arbuști, fiind realizat și un sistem de irigații, prin aspersiune, automatizat. Au fost montate și 19 stâlpi și corpuri de iluminat și 8 camere de supraveghere video.

Locul de joacă de pe strada Oboruluieste amenajat pe o suprafață de 7.712 mp, în cadrul acestui proiect fiind montate 8 aparate de fitness pentru adulți și adolescenți, 24 de echipamente de joacă, 27 de bănci parc, 3 bănci cu șezut rotund, 3 bănci sinus, 5 mese cu câte două bănci, o cișmea cu apă potabilă, o toaletă automată, două rastele pentru biciclete, 3 mese de șah, două tiroliene, 3 hamace și 3 foișoare. De asemenea, au fost amenajate aleile principale, au fost amenajate scări betonate, a fost realizat un zid de sprijin, au fost montate dale de cauciuc în zona echipamentelor de joacă pentru copii, a fost realizată împrejmuirea, iar spațiile verzi au fost amenajate cu gazon, arbori și arbuști, fiind realizat și un sistem de irigații, prin aspersiune, automatizat. Au fost montate și 13 stâlpi și corpuri de iluminat și 10 camere de supraveghere video.

Valoarea lucrărilor la cele două locuri de joacă este de 5.579.913,36 lei, constructorul lucrărilor fiind Asocierea SC Avril SRL – SC Chilia SRL.

“Din zone abandonate sau degradate, spații verzi și locuri de joacă pentru copii! Astăzi au fost recepționate ultimele două locuri de joacă pentru copii din cele 10, amenajate în municipiu pe terenuri abandonate, prin intermediul unui proiect finanțat din fonduri europene, în valoare totală de peste 3 milioane de euro. Cele două noi locuri de joacă reprezintă 10.954 mp, suprafață care este redată cetățenilor și care oferă copiilor un mediu propice în care aceștia să se dezvolte și să crească sănătos”, a transmis Ionel Ciunt, primarul municipiului Zalău.

Close Search Window