31 martie este termenul limită pentru prelungirea contractului pentru locul de parcare
Persoanele care doresc să păstreze locul de parcare obținut prin licitație trebuie să se adreseze Serviciului de Administrare a Domeniului Public, situat în Hala Agroalimentară, strada Simion Oros nr. 5, etaj. Program: Luni - Joi: 07:00 - 15:30, Vineri: 07:00 - 13:00
Prelungirea anuală a contractelor se realizează cu respectarea condițiilor inițiale de alocare și cu prezentarea în original a următoarelor documente:
a) Pentru persoane fizice:
- cartea de identitate a chiriașului, din care să rezulte domiciliul sau reședința în apropierea parcajului (imobilele adiacente);
- certificatul de înmatriculare al autoturismului, cu inspecția tehnică periodică valabilă, din care să rezulte calitatea de proprietar sau utilizator al autovehiculului și faptul că masa maximă autorizată nu depășește 3,5 tone.
b) Pentru persoane juridice:
- certificatul de înregistrare sau certificatul constatator, din care să rezulte că sediul social sau punctul de lucru este în apropierea parcajului (imobilele adiacente);
- certificatul de înmatriculare al autoturismului, cu inspecția tehnică periodică valabilă, din care să rezulte calitatea de proprietar sau utilizator al autovehiculului și faptul că masa maximă autorizată nu depășește 3,5 tone.
În cazul în care chiriașul locului de parcare nu prelungește contractul, acesta încetează la data de 31 martie a anului în curs, cu recuperarea sumelor datorate, iar locul de parcare rămas vacant va fi atribuit conform regulamentului în vigoare.

