System Administrator

Din activitatea primarului...

Astăzi, primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, a avut o întâlnire, la sediul instituției, cu consiliul de conducere al Asociației Militarilor Veterani din Teatrele de Operații (AMVVD SĂLAJ).

De curând, Asociația a împlinit un an de la înființare, iar prin întâlnirea de astăzi, membrii Asociației au prezentat activitatea realizată până în prezent și proiectele pe care intenționează să le demareze.

Membrii consiliului de conducere, prezenți astăzi la întâlnire sunt Ofițeri în Rezervă și Veterani ai Teatrelor de Operații, iar scopul acestora este de a fi continuatorii Veteranilor de Război, iar AMVVD este Asociația care va reprezenta interesele acestor persoane.

Primarul Ionel Ciunt și-a manifestat interesul și susținerea deplină a proiectelor realizate de asceastă Asociație, apreciind că “prețuirea valorilor sunt obiective necesare și obligatorii în realitatea în care trăim”. De asemenea, le-a făcut cunoscut și faptul că Primăria Municipiului Zalău acordă facilități veteranilor de răzbi la plata taxelor și impozitelor locale, cât și la transportul local în comun.

Close Search Window