System Administrator

Bonificații la plata impozitelor și taxelor locale acordate de Primăria Municipiului Zalău în anul 2023

Prin H.C.L. nr.477 din 27.12.2022 s-au aprobat impozitele și taxele  pentru anul 2023, aprobarea impozitelor și taxelor locale făcându-se la nivelul celor existente și în anul 2022, dar indexate conform prevederilor Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal cu rata inflației din anul 2021, care a fost de  5,1%.

Prin hotărârea de consiliu s-a propus și aprobat, păstrarea facilităților fiscale pentru 11 categorii de clădiri și terenuri, facilități, care au fost aprobate și pentru anul 2022, iar pentru pentru plata taxei special pentru activitatea de deratizare și dezinsecție s-a propus ca începând cu anul 2023 scutirea să fie aplicată în procent de 100% și persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele încadrate în gradul I de invaliditate şi reprezentanţii legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadraţi în gradul I de invaliditate,  această categorie de persoane beneficiind doar de o reducere cu 50% a taxei.

Propunerile de tarife de închiriere de spații și terenuri, concesionări, nivelul de pornire a licitațiilor pentru închirieri clădiri și terenuri etc., pentru anul 2023 aprobate prin H.C.L. nr.477 din 27.12.2022 s-au făcut în marea lor majoritate la nivelul celor aprobate pentru anul 2022, indexate cu rata inflației, în funcție de oportunitate, dar și tinând cont de prețul pieței privind închirierea unor imobile similar.

În ceea ce privește propunerile de tarife propuse pentru gestionarea parcărilor publice și utilizarea locurilor publice din piețe agroalimentare, pentru anul 2023,  acestea prin proiectul de hotărâre aprobat au fost păstrate la nivelul celor aprobate pentru anul 2022.

Menționăm că plata impozitelor şi taxelor locale se poate efectua în numerar și/sau prin intermediul cardului bancar la ghişeele din cadrul Primăriei Municipiului Zalau, în numerar la ghiseele CEC BANK SA,  prin virament bancar în conturile Municipiului Zalău afișate pe site-ul www.zalausj.ro secțiunea Taxe și impozite locale, precum și online cu cardul prin intermediul paginiilor Platformă Contribuabili (zalausj.ro),  www.ghiseul.ro, cât și prin intermediul stațiilor de plată de tip SelfPay, atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice.

 Având în vedere ca la nivelul Municipiului Zalau începand cu anul 2022 s-a implementat un set de servicii electronice, care au ca scop interacțiunea cu contribuabilii prin mijloace electronice în spațiul virtual creat, mai mult există și posibilitatea achitării impozitelor și taxelor online prin diverse modalități, s-a propus și aprobat ca bonficațiile acordate să fie diferențiate pentru contribuabilii care utilizează platforma electonică nou creată, iar acordarea acestei bonificații mai mari pentru acești contribuabili, reprezintă  o măsură proactivă de a atrage contribuabilii să utilizeze aceste servicii.

Astfel în cazul achitării la casieriile serviciilor de impozite și taxe din cadrul Primăriei Municipiului Zalău, CEC, prin P.O.S, prin ordine de plată sau internet banking, bonificația este de:

4 % pentru contribuabilii persoane fizice care au restanţele achitate şi plătesc cu anticipaţie impozitul/taxa pe clădiri, impozitul/taxa pe teren şi  impozitul pe mijloacele de transport, datorate pentru întregul an, până la data de 31 martie a anului 2023;

iar, în cazul achitării online prin intermediul site-urilor Platformă Contribuabili (zalausj.ro),  www.ghiseul.ro , cât și prin intermediul stațiilor de plată de tip SelfPay bonificatia este de:

8 % pentru contribuabilii persoane fizice care au restanţele achitate şi plătesc cu anticipaţie impozitul/taxa pe clădiri, impozitul/taxa pe teren şi  impozitul pe mijloacele de transport, datorate pentru întregul an, până la data de 31 martie a anului 2023;

În cazul contribuabililor persoane juridice, indiferent de metoda de plată aleasă de către aceștia, bonificația este 4 % pentru contribuabilii care plătesc cu anticipaţie impozitul/taxa pe clădiri, impozitul/taxa pe teren şi  impozitul pe mijloacele de transport, datorate pentru întregul an, până la data de 31 martie a anului 2023.

Primăria Municipiului Zalău anunţă contribuabilii persoane fizice şi persoane juridice că în anul 2023 activitatea de încasare a impozitelor şi taxelor locale cu debit (impozite/taxe pe clădiri, impozite/taxe pe teren, impozite pe mijloacele de transport, taxe reclamă şi publicitate, etc.) va începe în data de 9 ianuarie 2023.

Close Search Window