System Administrator

Vizita transnațională a 9 cadre didactice, la Primăria Municipiului Zalău

Un grup format din 9 cadre didactice provenite din Anglia, Spania și Italia, parteneri ai proiectului Erasmus+ în care este implicată Grădinița cu Program Prelungit “Ion Creangă” din municipiu au efectuat astăzi o vizită la Primăria Municipiului Zalău.

Având în vedere tematica proiectului – “Comunitatea locală”, conducerea grădiniței a cuprins în programul de activități o vizită la Primărie. În cadrul acesteia, secretarul general Marina Fazacaș, alături de reprezentanți ai instituției, le-au transmis cadrelor didactice un cuvânt de bun venit și le-au vorbit despre colaborarea dintre Primărie și Grădinița "Ion Creangă", iar la final le-au prezentat galeria Primarilor din holul instituției.

Close Search Window