System Administrator

Liceul Reformat “Wesselenyi”, modernizat prin intermediul unui proiect finanțat din fonduri europene

Astăzi, 15 decembrie 2020, a fost efectuată recepția lucrărilor la obiectivul de investiții Creșterea eficienței energetice a Liceului Reformat “Wesselenyi” din Municipiul Zalău.

Principalele lucrări realizate constau în: termoizolarea clădirii și finisarea fațadelor cu tencuieli siliconice; înlocuirea tâmplăriilor exterioare vechi, cu tâmplării din PVC cu geam termopan; montarea de tâmplării PVC cu geam termopan la lucarnele de la fațada principală; realizarea unei rampe pentru persoane cu dizabilități, la accesul principal în clădire; finisarea pardoselii teraselor de acces și a balcoanelor, cu granit antiderapant; refacerea tencuielilor și zugrăvelilor interioare; înlocuirea pardoselilor în toate spațiile din clădire cu pardoseli din covor PVC; înlocuirea balustradelor metalice la balcoane; înlocuirea instalațiilor electrice, sanitare și termice; montarea unei pompe de căldură de tip aer-apă și înlocuirea, în totalitate, a acoperișului tip șarpantă. În sălile de clasă și pe holuri s-au realizat finisaje cu vopsele epoxidice, până la înălțimea de 1,50 m., și zugrăveli lavabile pe restul  înălțimii, iar la pereții de la grupurile sanitare, până la înălțimea de 2,10 m., s-au  realizat finisaje din covor PVC de perete și zugrăveli lavabile pe restul înălțimii;

Proiectul, în valoare de 3.915.140,41 lei, este finanțat prin intermediul Programului Operațional Regional – Axa 3.1 B – eficiență energetică clădiri publice. Executantul lucrării este firma SC Clio SRL.

Close Search Window