System Administrator

Zeci de cupluri care au aniversat 50 de ani de căsătorie, premiate de Primăria municipiului Zalău

Primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt a premiat sâmbătă, 30 iulie 2022, 76 de cupluri care au aniversat anul acesta 50 de ani de căsătorie. Evenimentul inedit a avut loc în Sala Transilvania și alături de edilul Ionel Ciunt au mai fost prezenți cei doi viceprimari ai municipiului Zalău, Teodor Bălăjel și Nicolae Fazakas, administratorul public al orașului, Călin Forț, președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu, subprefectul de Sălaj, Florin Florian și deputatul Seres Deneș.

"Prin natura funcției pe care o am, vremelnic așa cum am mai spus, particip la foarte multe tipuri de evenimente, dar dintre toate cel mai încărcat cu emoție este Nunta de Aur, eveniment la care nu am renunțat și pe care l-am organizat și pe timpul pandemiei. Momentul de astăzi ( sâmbătă, 30 iulie ) este un moment foarte important pentru dumneavoastră, pentru cei dragi vouă, dar și pentru noi cei care lucrăm în administrația locala și judeteană. Din 1972 când v-ați unit destinele ați adunat împreună o colecție de clipe care înseamnă 50 de ani de viață. Ați ajuns la Nunta de aur pentru ca ați știut de la început ca familia nu este o formulă, ci este ceva sfânt. La temelia oricărei comunități, oricărei societăți sănătoase din punct de vedere fizic și spiritual stă familia și când spun familia ma refer la familia întemeiata dintr-un bărbat și o femeie.

Vreau să vă urez multă sănătate și sa puneți mulți ani de acum înainte cel puțin două farfurii pe masă. Vă asigur de toată prețuirea și dragostea noastră. Va respectăm și va transmit din partea tuturor invitaților prezenți, precum și din partea tuturor colegilor din Primăria municipuului Zalău un sincer "La mulți ani", fost mesajul primarului Ionel Ciunt pentru sărbătoriți.

În cadrul ineditului eveniment au avut loc și mai multe momente muzicale susținute o trupa din Cluj-Napoca și soliștii vocali Vasile Coca și Andreea Valean Indrecan, precum și Orchestra 'Porolissum'.

De asemenea, Fanfara "Promenada" a deschis evenimentul prin intonarea Imnului Național.

Sărbătoriții au primit din partea Primăriei o mapă, o diplomă și o sumă de bani.

Evenimentul s-a încheiat cu o felie de tort servită la un restaurant din Zalău.

Close Search Window