System Administrator

Administrația locală sprijină dezvoltarea învățământului dual

         Primăria Municipiului Zalău a încheiat contractul de parteneriat pentru anul școlar 2021-2022 cu Liceul Tehnologic “Mihai Viteazul” și agentul economic SC Michelin România SA pentru înființarea unei clase de învățământ dual în incinta liceului menționat.       

         În cadrul acestei clase vor fi formate două grupe. O grupă va avea calificarea profesională de mecanic echipamente hidraulice și pneumatice, iar cealaltă grupă va avea calificarea profesională de electromecanic utilaje și instalații industriale.

         Susținerea învățământului dual de către administrația locală a fost inițiată în anul 2018, prin încheierea unui Acord de cooperare pentru acordarea suportului necesar în vederea dezvoltării formărilor profesionale tehnice, inițiale și continue în sectorul industrial, în cadrul “Proiectului de sprijin pentru o formare tehnică și calificată în județul Sălaj”. În perioada 2018 – 2020, au beneficiat de calificare profesională în cadrul învățământului dual un număr de 126 de elevi.

         În cadrul acestui proiect, Primăria Municipiului Zalău asigură sume pentru funcționarea în bune condiții a procesului de educație și formare profesională derulat în unitatea de învățământ, sume pentru lucrări de investiții, reparații capitale și alte categorii de cheltuieli și asigură cofinanțarea necesară pentru proiectele implementate în unitatea de învățământ, în cadrul unor proiecte finanțate din fonduri europene sau alte surse de finanțare.

         Învățământul dual are ca scop formarea competențelor necesare pentru dezvoltarea personală și profesională a tinerilor și sprijinirea acestora în tranziția de la școală la un loc de muncă. Elevii care frecventează cursurile din cadrul acestui program beneficiază de formare profesională de calitate, în vederea angajării lor după absolvire, în conformitate cu nivelul de pregătire și competențe certificate.

Close Search Window